Anul 1415 d.Hr. – Flacăra din Konstanz

După marele reformator John Wycliffe, Domnul a chemat pe Jan Hus pentru o lucrare specială. Acesta s-a născut în anul 1369 d. Hr., pe când John Wycliffe avea 39 de ani. El a crescut într-o familie modestă în satul Husinec, Boemia (astăzi numită Cehia). Cu toate că a rămas de timpuriu orfan de tată, acest lucru nu l-a împiedicat să absolve o școală provincială și apoi să studieze la Universitatea din Praga ca student bursier. Mama lui nu avea bogății lumești pe care să i le ofere, dar era o femeie evlavioasă, dorindu-și mult ca fiul ei Jan să aibă o educație cuprinzătoare, și mai mult ca toate să își închine talentele lui Dumnezeu. Cu o străduință neobosită de a învăța tot ce era de valoare împreună cu o purtare amabilă și fără reproș, foarte rapid el și-a câștigat respectul tuturor.

După terminarea studiilor, el a devenit preot, predicator, profesor și apoi rector. Ca preot a slujit chiar la curtea regelui. Profesor și rector fusese la aceeași universitate la care studiase. Dar prin slujba de predicator la capela Betleem din Praga, el a reușit sa ajungă la inima poporului simplu și neînvățat. El avea obiceiul de a predica Scriptura în limba cehă, nu în latină. Hus a văzut în toate clasele sociale o mare necunoștință a Bibliei, precum și multe vicii dăunătoare. Fără frică, el condamna tot ce era nedrept, ridicând astfel standardele morale. 

Prin Ieronim, un concetățean cu talente izbitoare, mai ales în vorbirea sa elocventă, Hus a intrat în contact cu scrierile lui Wycliffe (care deja decedase). Ieronim le-a adus din Anglia și prin ajutorul și influența Reginei Angliei¹, el le-a răspândit în toată Cehia. Hus era uimit de învățătura lui Wycliffe, dar o întâmplare l-a însuflețit să studieze îndeaproape scrierile profesorului. 

Doi predicatori și pictori totodată, care au trecut prin Praga, au desenat două tablouri minunate, deoarece li se interzise să vorbească oamenilor. Pe un tablou era Domnul Isus Hristos îmbrăcat simplu și călare pe un măgăruș la intrarea Sa în Ierusalim. Pe celălalt tablou era pictat pontiful catolic îmbrăcat mândru în purpură și călare cu mare pompă pe un cal maiestuos, urmat de o mare procesiune. Orice om ce trecea pe lângă ei vedea contrastul izbitor între Domnul Isus și „vicarul Său pe pământ”. Nu era nevoie de cuvinte pentru a înțelege mesajul. 

Jan Hus predicând împotriva corupției bisericești și-a atras curând atenția și dizgrația celor trei papi, care se certau și luptau între ei pentru supremația papală².

Tulburările care au urmat au făcut ca mulți studenți germani să se retragă de la Universitatea din Praga luând cu ei Evanghelia (predată de Hus) spre casele lor. Astfel mesajul Reformei s-a răspândit rapid. Papistașii de la Roma au încercat să îl cheme pe Hus la o convocare, dar prietenii, poporul și chiar și regele și regina Boemiei s-au opus acestei chemări, știind clar că ar fi însemnat moartea iubitului lor învățător. În locul său a fost trimis un delegat. În absența sa, Jan a fost condamnat de papă, iar slujbele religioase din toata Praga au fost interzise.³

„Bisericile erau închise. Căsătoriile erau oficiate în curtea bisericii. Morților li se refuza înhumarea în locurile consacrate pentru aceasta și erau înmormântați fără slujbele de îngropăciune, în gropi sau pe câmp. În felul acesta, prin măsuri care făceau apel la imaginație, Roma încerca să stăpânească conștiințele oamenilor.” ([1] cap. 6/paragraf 101)

Pentru a liniști tulburările și pentru propria siguranță Hus s-a retras de două ori în satul său natal. În acest timp el predica sătenilor din împrejurimi, răspândind credința în Biblie și numai Biblie ca ghid infailibil. 

Pentru a pune capăt schismei și ereziilor contemporane, împăratul Sigismund a convocat un conciliu la Konstanz, Germania. La acest conciliu toți papii au fost dați jos din funcție și un papă nou a fost ales. Jan Hus a fost și el chemat la o audiență înaintea împăratului, dregătorilor și conducătorilor religioși din acele vremuri. 

5 iunie – 5 iulie 1415, Conciliul din Konstanz

Cu un bilet de liberă trecere de la împărat, Jan Hus a ajuns pe 3 noiembrie 1414 în oraș.  Libertatea i-a fost îngăduită așa cum i-a fost promis. Doar nu prea mult timp, pentru că pe data de 28 noiembrie a fost întemnițat la porunca papistașilor. Închisoarea era groaznică si îngrijirea jalnică. Era ținut subteran într-o încăpere fără pat, toaletă sau altceva decât întuneric. Printr-o deschizătura în „tavan” cădea apă din lac în acea celulă deplorabilă. De mâncare primea puțin si de proastă calitate. Mirosea greu și aproape murise în acel loc. Veștile au indignat Boemia. Dregătorul orașului care fusese ținut în neștiință, cum a auzit de condițiile sărmanului preot, l-a scos din acea groapă și i-a dat o cazare mai bună. Slăbit de boală și întemnițare, pentru prima oară a fost interogat (legat în lanțuri) pe data de 5 iunie 1415 d. Hr. 

Pe 7 și 8 iunie i s-a dat ocazia să își spună poziția înaintea împăratului, episcopilor, teologilor, delegaților și dregătorilor. Punctele principale de acuzare erau acestea: [2]

În fața acestor acuzări, Ian Hus nu a retractat ci a răspuns⁶: [2]

 „Dacă nu îmi dovediți cu Sfânta Scriptura că greșesc, eu nu voi retracta de la aceste învățături, păcătuind astfel împotriva Domnului si împotriva conștiinței mele. Este mai bine să asculți de Dumnezeu decât de oameni. 

Cât cu privire la Euharistie nu înțeleg și nu pot crede această încumetare de a spune că preotul are putere să creeze dintr-o pâine simplă și vin, trupul Domnului nostru care a creat toate lucrurile. 

Cu privire la papă… niciun om nu ar trebui să proclame că el nu greșește și că nu ar putea păcătui. Ba chiar fărădelegile care se făptuiesc la curtea papei te îngrozesc și rușinează de moarte.  

Închinarea la idoli este clar interzisă prin porunca: „Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii până la al treilea și la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc și Mă îndur  până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.” (Exod 20:4-6)

Apoi cum poate un om păcătos să iți ierte păcatele? Nu este oare Domnul singurul la care să găsim iertare prin jertfa Sa de pe Golgota? 

De Rege și conducere este bine să ascultăm cât timp nu se împotrivește voii lui Dumnezeu. 

Si celibatul obligatoriu este o invenție a celui rău, pentru că a ispitit pe mulți preoți la păcate urâcioase în ochii Domnului și a oamenilor. Căsnicia este o instituție sfântă întemeiată de Dumnezeu în grădina Eden. Acest lucru este valabil și pentru preoți.

Dar indulgențele sunt cu adevărat afacerea Diavolului.”

Astfel Ian Hus a proclamat adevărul înaintea fruntașilor adunați din mai multe țării. Mulți chiar si din dușmanii săi au fost adânc impresionați și mișcați. Însă din păcate mulți s-au înfuriat când li s-a spus fărădelegile pe nume. Din 88 de voci cu greutate și regele, 45 au votat pentru moartea lui Hus si 44 pentru viața, libertatea și onoarea lui. Condamnarea a semnat-o împăratul Sigismund pe data de 4 iulie. Se spune că regele se înroșise de rușine la călcarea cuvântului său de liberă trecere. (Dușmanii lui Hus l-au convins că față de un eretic regele nu este obligat să își țină promisiunea.)

Cu toate că de două ori i s-a dat posibilitatea să evadeze, Ian Hus a preferat să se încreadă în Tatăl Său Ceresc. Cuprins de o liniște și pace divină, el și-a așteptat ziua morții. Purtându-se ca Isus, Ian a suferit batjocora si chiar moartea pe rugul aprins fără murmure, dar cu rugăciuni si cântări pe buze. 

Cenușa sa, a fost luata în ziua execuției sale, pe 5 iulie 1415, și aruncată în Rin (Rhein pe germană) care se revarsă în Marea Nordului.  

Nu după multă vreme prietenul său Ieronim l-a urmat pe rug. Dar povestea sa, precum și renunțarea sa, te las să o descoperi într-un studiu personal. (vezi Recomandările de Studiu)

„Executarea lui Huss aprinsese un foc de indignare și oroare în Boemia. Întreaga națiune simțea că el căzuse victimă datorită răutății preoților și trădării împăratului. El a fost declarat un învățător credincios al adevărului, iar conciliul care i-a hotărât moartea a fost acuzat ca fiind vinovat de crimă. Învățăturile lui atrăgeau acum o atenție mai mare decât oricând mai înainte. Prin edictele papale, scrierile lui Wycliffe fuseseră condamnate la flăcări. Dar acelea care scăpaseră de distrugere au fost acum scoase din ascunzători și studiate în legătură cu Biblia sau cu unele părți din ea, pe care poporul și le putea procura, și mulți au fost conduși în felul acesta să primească credința reformatorului. Ucigașii lui Huss n-au stat liniștiți văzând triumful cauzei lui. Papa și împăratul s-au unit să zdrobească această mișcare și armatele lui Sigismund au năvălit în Boemia. Dar s-a ridicat un liberator.” [1]

Ziska, unul din cei mai capabili generali ai timpului său, și după moartea sa, Procopius, au eliberat pe Husiți din mâna împăratului și a papei. Cruciadele lor nu au avut succes. „În toate țările papale ale Europei au fost strânse muniții, bani și oameni. Mulțimile adunate sub steagul papei au fost asigurate că până la urmă se va termina cu ereticii husiți. Încrezători în victorie, forța cea mare a intrat în Boemia. Poporul s-a unit pentru a-i respinge. Cele două armate s-au apropiat una de cealaltă până când îi mai despărțea doar un râu. “Cruciații erau superiori, dar, în loc să îndrăznească traversarea râului și să înceapă lupta cu husiții pe care veniseră de departe să-i întâlnească, au rămas privind în tăcere la acei luptători” (Wylie, b.3, cap.17). Deodată, o groază misterioasă a căzut peste armată. Fără să dea nici o luptă, forța aceea puternică s-a rupt și s-a răspândit ca și cum ar fi fost urmărită de o putere nevăzută. Un mare număr dintre ei au fost măcelăriți de către armata husită, care a pornit în urmărirea fugarilor, și o pradă imensă a căzut în mâinile biruitorilor, astfel că războiul în loc să-i sărăcească, i-a îmbogățit pe boemi. După alți câțiva ani, sub un papă nou, a fost pornită o altă cruciadă. Ca și mai înainte, au fost adunați oameni și mijloace din toate țările Europei aflate sub jurisdicția papei. Acelora care se angajau în această întreprindere primejdioasă li se promitea mult. Iertarea deplină a celor mai odioase crime era asigurată fiecărui cruciat. Tuturor acelora care mureau în război le era făgăduită o răsplată bogată în ceruri. Aceia care supraviețuiau urmau să culeagă onoare și bogății pe câmpul de luptă.” [1]

„Conducătorii papali, pierzând nădejdea cuceririi prin forță, au recurs în cele din urmă la diplomație. A intervenit un compromis prin care, în timp ce se pretindea asigurarea libertății de conștiință boemilor, în realitate îi trăda în puterea Romei. Boemii au specificat patru puncte ca fiind condiții ale păcii cu Roma: predicarea liberă a Bibliei; dreptul întregii biserici la pâine și vin cu ocazia mesei Domnului și folosirea limbii materne la slujbele religioase; excluderea clerului din toate slujbele și autoritatea lumească; iar în cazul delictelor, trebuia aplicată în mod egal pentru preoți și laici jurisdicția tribunalelor civile. În cele din urmă, autoritățile papale au fost de acord ca “cele patru puncte ale husiților să fie acceptate, dar că dreptul de a le explica, adică de a hotărî interpretarea lor precisă, să aparțină conciliului, cu alte cuvinte papei și împăratului” (Wylie, b.3, cap.18). Pe acest temei s-a intrat într-o înțelegere și Roma a câștigat prin prefăcătorie și înșelăciune ceea ce nu câștigase prin luptă; căci primind propria interpretare a prevederilor husite ca și a Bibliei, ea le putea schimba înțelesul pentru a merge după planurile proprii.” [1]

Credincioșii care au rămas loiali învățături biblice, din nou au trebuit să se retragă în adăpostul pădurilor și peșterilor, pentru a putea citi Cuvântul Domnului si a se închina împreună. Spre bucuria lor, au întâlnit pe frații lor Valdenzi, cu care au legat o corespondență frumoasă. 

Încă puțin și zorii zilei aveau să se arate. La moartea sa, Ian Hus i-a spus prințului Ludwig: (parafrazez)

„Astăzi voi prăjiți Gâsca (însemnătatea numelui Hus pe cehă), dar peste 100 de ani veți auzi lebăda cântând.” Si, într-adevăr, istoria ne confirma despre un călugăr german, sincer și credincios, care prin credința si acțiunile sale a schimbat lumea creștină. Dar despre acesta vă voi povesti data viitoare… 

Note explicative

¹ Regina Ana de Bohemia (provenind din Cehia) s-a căsătorit cu Regele Richard al II al Angliei
² Această neînțelegere a rămas în istorie cu numele de schisma papală
³ Pentru că regele și poporul s-au opus voinței Pontifului
⁴ Credință catolică spune că la sfânta cina, pâinea și vinul este transformat de preot în trupul si sângele palpabil și nu metaforic al Domnului Hristos – această învățătura s-a răspândit cam la 600 de ani după instituirea sfintei ceremonii de Domnul Isus însuși
⁵ Celibatul interzicea preoților, călugărilor și maicilor căsătoria și familia
⁶ Parafrazat în cuvintele mele

Bibliografie

[1]… Marea Luptă dintre Lumină și întuneric – Ellen G. White  (Titlu alternativ: Tragedia veacurilor)
[2]… Informații extrase din a doua scrisoare a lui Poggius, delegatul Papei care la însoțit pe Hus din Boemia pâna la rugul aprins

Recomandări de Studiu
Cărți: 

• Marea Lupta dintre Lumină și întuneric – Ellen G. White  (Titlu alternativ: Tragedia veacurilor)
• Scrisorile lui Poggius, delegatul Papei

Videoclipuri:

• Huss & Jerome – Bohemian Reformation | Episode 12 | Lineage – YouTube
• Trial of Huss & Jerome in Constance | Episode 13 | Lineage – YouTube
• John Huss & Jerome: Burned for Their Faith | Episode 14 | Lineage – YouTube
• Jan Žižka – Hussite Wars | Episode 15 | Lineage – YouTube

Michael Postolache