„Unul din preoţii care fuseseră luaţi robi din Samaria a venit de s-a aşezat la Betel şi le-a învăţat [pe neamuri] cum să se teamă de Domnul.”
(2 Împărați 17:28)
Găsim în 2 Împărați capitolul 17 că samaritenii au fost aduși din diferite zone de către împăratul Asiriei. Stabilindu-se în Samaria, au adus împreună cu ei obiceiurile lor idolatre. S-a întâmplat, însă, că fiarele sălbatice au devenit pentru ei o problemă, viața fiindu-le în pericol. Spre a se salva, au căutat să cunoască „felul în care trebuie să slujească Dumnezeului țării.” (versetul 26)
Împăratul Asiriei a poruncit unui preot israelit să-i învețe cum să se teamă de Dumnezeu și cum să-L slujească. Și i-a învățat. Totuși, samaritenii nu au înțeles un aspect esențial.
Scriitorul notează realitatea despre închinarea lor, în două afirmații consecutive care formează un contrast absolut – dat de perspectiva din care privim.
- Omenește privind, nu putem nega istoria lor. Ei „se închinau Domnului, dar slujeau în acelaşi timp şi dumnezeilor lor, după obiceiul neamurilor de unde fuseseră mutaţi.” (versetul 33)
- Totuși, evaluând situația dintr-o perspectivă spirituală, duhovnicește privind, scriitorul trece dincolo de aparențe și – inspirat de Dumnezeu – notează ceea ce s-ar spune dacă ziua judecății ar fi azi: Ei „nu se închină Domnului şi nu se ţin nici de legile şi rânduielile lor”. (versetul 34)
E adevărat că în intenția lor se închinau lui Dumnezeu în timp ce slujeau și dumnezeilor lor. Dar în realitate nu se închinau nici Domnului și nu erau loiali nici păgânismului lor inițial. Încercând să umble pe mai multe cărări pe care le credeau bune, înaintau… pe drumul pierzării.
Au trecut mii de ani. Dar oare s-a schimbat ceva? Sau e la fel de ușor a-L adăuga pe Dumnezeu pe lista noastră cu idoli și să sperăm zadarnic că vom fi păziți de leul care răcnește?
Un lucru e sigur: preotul israelit trebuia să cunoască „cea dintâi și cea mai mare poruncă” (Matei 22:38) descoperită la început și de neschimbat: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta.” (Deuteronomul 6:5) Dacă samaritenii ar fi primit acest adevăr, viața lor ar fi fost cu totul alta.
Explicația este simplă: începi să trăiești cu adevărat nu când Îi dai Lui un anume loc în inima ta, ci printr-o consacrare deplină.
„Tu să te ții în totul totului tot, numai de Domnul Dumnezeul tău.” (Deuteronomul 18:13)
Ghiță Bizău
