Sănătate

Cum ne păstrăm sănătatea mintală în timp de criză?

Am decis să fiu fericit pentru că este bine pentru sănătatea mea.

Voltaire

Iată-ne prizonieri „neașteptatului, nemaiîntâlnitului, imprevizibilului”; prizonieri fără să vrem ai unei crize pe care o tot amânam, pe care o proiectam într-un viitor îndepărtat, și care ne-a luat pe nepregătite. Am fost și suntem ocupați cu atâtea proiecte, școală, muncă, cu planuri viitoare, planuri mărețe, însă mintea care se află la baza acestora și sursa noastră de dezvoltare, de reușită, a fost neglijată, părăsită, nepregătită pentru a face față unei crize, unui neașteptat.

Deși prizonieri, nu este prea târziu să ne dobândim acele forțe de care avem nevoie pentru a rezista încercărilor, rutinei, deprimării și deznădejdii. Dumnezeu ne-a înzestrat cu cel mai prețios dar – intelectul nostru, o capacitate infinită iar îndatorirea noastră este de a îl dezvolta pentru a-l folosi spre slava Lui si pentru binele semenilor. În dezvoltarea lui, noi trebuie să filtrăm foarte minuțios ceea ce citim, vedem, auzim, să fim atenți să nu cultivăm gânduri și obiceiuri care ar distruge arhitectura divină.

Atunci când mintea noastră este echilibrată, pozitivă, suntem optimiști, încredințați în principiile sănătoase și în făgăduințele lui Dumnezeu, totul este posibil; indiferent de câți factori negativi externi ne-ar înconjura, gata să ne distrugă și ultima speranță, nu uita că, o fărâmă de optimism, de pozitiv, poate copleși orice problemă.

Fericirea noastră nu depinde de circumstanțe, ci depinde de felul cum reacționăm la ele. Deci, hai să uităm de orice scenariu negativ pe care ni l-am făcut legat de prezentul și de viitorul nostru, și să ne redobândim starea de fericire prin reeducarea minții, prin cultivarea obiceiurilor sănătoase și a gândurilor pozitive.

Există numeroase rețete către fericire; noi doar trebuie să o alegem pe cea care se potrivește cel mai bine individului nostru, în care avem încredere și putem să o urmăm fără murmurări. Aș vrea să împărtășesc cu voi câteva ingrediente din rețeta pe care o consider de succes.

  1. Dormi suficient și calitativ. Somnul este unul dintre cele mai bune medicamente pentru om, fără prescripție medicală, fără bani. Acesta ajută la reglarea substanțelor de la nivelul creierului, transmițători implicați în prelucrarea informației, vitali în generarea stărilor și a emoțiilor noastre. Somnul insuficient și de slabă calitate ne distruge începutul zilei, fiind agitați și anxioși. Ioan 11:12 „Ucenicii I-au zis: „Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.”
  1. Începe ziua cu Dumnezeu. Întâlnește-te cu Creatorul tău în fiecare dimineață. Mulțumește-I pentru că ți-a îngăduit o nouă zi minunată, include-L în toate planurile tale și roagă-te ca numai voia Sa să se îndeplinească. Cu Dumnezeu alături, nu există nimic de care să te temi. Psalmii 37:5 „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra!”.
  1. Optează pentru o hrană sănătoasă. „Minte sănătoasă, într-un corp sănătos.” O zicală veche dar pe care o uităm destul de des. Organizează-ți trei mese principale, nu te ridica sătul de la masă, bea suficientă apă, evită cafeina și alcoolul, caută alternative sănătoase pentru „micile plăceri dulci”. Luca 21:34 ”Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia”.
  1. Pune-ți la lucru mușchii. Energia nu poate fi utilizată pentru gânduri negative, scenarii sumbre și tristețe, dacă tu o folosești pentru a-ți face lucrul tău și pentru a investi timp în exerciții fizice și sport, într-o lume în care predomină sedentarismul (inamicul din umbră). Pilde 12:27 ,,Cea mai scumpă comoară pentru om este munca”.
  1. Pune-ți la lucru mintea. Tonifică-ți creierul, cel mai important „mușchi”. Studiază Biblia, învață o limbă nouă, provoacă-ți mintea să analizeze subiecte noi, citește. Proverbe 19:8 „Cine capătă înţelepciune, îşi iubeşte sufletul; cine păstrează priceperea, găseşte fericirea.”
  1. Fii mulțumitor. Notează-ți pe o foaie toate lucrurile care îți vin în minte pentru care ești recunoscător. O să rămâi surprins de lista lungă pe care o să o ai. La final, vei observa că starea ta s-a îmbunătățit și ai căpătat motivație pentru următorul pas. Coloseni 3:15 „…fiți recunoscători.”
  1. Descoperă natura. Dumnezeu a creat natura ca să fie pentru noi un mijloc de bucurie, un mod de a ne apropia mai mult de El și de a găsi pacea și liniștea după care tânjește inima noastră. Iov 12:7,8 „Întreabă dobitoacele, şi te vor învăţa;păsările cerului, şi îţi vor spune; vorbeşte pământului, şi te va învăţaşi peştii mării îţi vor povesti.”

  2. Fii un ajutor pentru alții. Atunci când te angajezi în lucrări de binefaceri, inima ta va fi împlinită. Ajutându-i pe alții, te vei ajuta pe tine. Proverbe 11:25 „Sufletul binefăcător va fi săturat,şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el.”
  1. Cultivă gânduri pozitive. Gândurile pe care le cultivi contribuie la dezvoltatea caracterului tău, la formarea imaginii pe care o ai față de tine și respectul pe care ți-l acorzi. Nu lăsa nici cel mai mic gând negativ să te îndepărteze de Dumnezeu. Proverbe 15:26 „Gândurile rele sunt urâte Domnului, dar cuvintele prietenoase sunt curate înaintea Lui.”
  1. Cere-ți iertare. Iertarea este un mijloc prin care omul face pace cu sine, cu cei din jurul Său și cu Dumnezeu. Și ce este mai plăcut decât o inimă plină de pace, liniște și lipsită de regrete și remușcări? Psalmii 32:1 „Ferice de cel cu fărădelegea iertatăşi de cel cu păcatul acoperit!”.
  1. Controlează-ți emoțiile. Tristețea, deznădejdea, frica, anxietatea, furia, rușinea- sunt doar câteva dintre emoțiile negative care ne cuprind în viața noastră de zi cu zi. A scăpa de acestea presupune o muncă lentă dar progresivă, iar rezultatul este valoros. Proverbe 4:23 „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.”
  1. Nu te compara cu alții. Suntem prea diferiți, prea speciali, unici pe acest pământ, ca să ne îngăduim compararea cu cei din jurul nostru. Dacă ne raportăm ființa la standardele celor din jur, niciodată nu vom ajunge să fim „suficient”. Singura comparație pe care ar trebui să o facem este între caracterul nostru si cel al Domnului Isus. 2 Corinteni 10:12 „Noi n-ar trebui să îndrăznim să ne clasificăm sau să ne comparăm cu cei care se recomandă singuri, însă, când ei se măsoară unul cu altul şi se compară unul cu altul, nu dau dovadă de înţelepciune.”
  1. Caută ajutor la Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care te cunoaște cel mai bine; El știe cele mai adânci preocupări ale tale, nevoile tale și ce este cel mai bine pentru tine. Vino pe genunchi și deschide-ți inima înaintea Lui. Lasă-L pe El să domnească în mintea și inima ta. 1 Petru 5:6,7 „Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.

Hai să fim pregătiți pentru următoarea criză!



Amalia Bănică

S-ar putea să-ți placă și...