De-aș vedea o, Doamne, fața Ta duioasă
Ce greu se-ntristează când viața-mi păcătoasă,
Permite neghinei să distrugă-n suflet ~ și urmă de credință…
M-aș căi amarnic, inima predându-Ți ~ plin de umilință.
Oh, de-aș ști Stăpâne, grija ce mi-o porți
Cum mă scapi în zile și veghezi în nopți.
M-aș preda cu totul ~ Ție, numai Ție
În fiecare zi ~ până-n veșnicie.
Dacă mi-ar sta ochii ațintiți spre cruce,
Și ureche-atentă la al Tău glas dulce;
Tu mi-ai ghida pașii pe cărare-abruptă;
Și mi-ai da izbândă în a vieții luptă.
De-ar iubi cuvântul ~ inima-mi de piatră
Și-aș primi în suflet Dragostea Ta, Tată,
N-ar mai fi în mine: nici ură, nici dragoste de sine.
N-aș mai trăi eu; ci Duhul Tău prin mine.
Să mă numești fiu ~ nu mă găsesc vrednic.
Dar, Te rog să-mi dai ~ un duh nou, statornic…
Să-Ți slujească Ție, Legea s-o iubesc,
Și să mă-ancoreze pe liman ceresc.
Natanael Postolache
