E liniște și pace și doar un vânt se-aude,
E calm și-i aidoma Siberiei înghețate,
Un sunet mai sinistru străbate unda lumii,
Te ia fiorul rece, te prinde un cutremur.
În liniștea străpunsă de-o mică foșnitură
Pustiul chiar cuprinde doar formele de cuburi
Și-n zare, nici prin treacăt să fie chiar vizibil:
Adunător de clipe, numărător de vremuri…
Era cândva și bine, dar focul a trecut,
Căldură nu există nici pentru cunoscut.
Cu grabă, și păsarea trecea în invizibil,
A ne gândi la alții – ajunse imposibil.
Acolo, undeva, e cineva și-așteaptă,
Țintește către cuburi și-acolo se îndreaptă.
Prin creier face planuri: “De s-ar și putea…
Ce fain era pe vremuri, ce fain era cândva!”
Și bâjbâie către cuburi, acum în densa ceață,
Și încearcă să aducă inimi din nou la viață.
Și suflă, și se zbate, alunecă și cade
Vrea și să renunțe: sunt numai baricade!
Și dacă gheața acum, stă ca o fortăreață,
Rezultă numai cioburi cu dalta și ciocanul
Și-i greu, și doare, și-s răni la suprafață,
O inimă-nghețată… și eșuat ni-e planul.
Dar Creatorul nostru, ne-a dat un plan mai bun:
Ne-a învățat iubirea, ne-a dat și un Exemplu,
Cu timp, cu bunătate, răbdare și credință
Se face o scânteie, scăpăm de suferință!
Tu om, să faci cumva căldură, dar nici un foc puternic,
Că focul mare arde și face chiar și scrum,
Să nu adormi, să uiți și focul să se stingă,
Veghează și răsuflă, zâmbește și te roagă.
Ah, Tată, Te rog, să faci să nu mai fie iarnă!
Deschide-ne și ochii, să caute în ceață,
Pune în noi iubirea, pân’ la sfârșitul vieții,
Și fă-o combustibil să ardă pentru alții!
…
O flacără ce arde aici, și una mai încolo
Topește cuburi multe, vor reporni tic-tacul,
Și sunetul sinistru și recele fior,
Se-nlocuiesc cu cântec și “Pace tuturor”!
Gesika Beuka
